Proiect Geopolitica

Introducere

Timp de mai multe generaţii, Republica Populară Chineză a reprezentat o civilizaţie superioară, devansând restul lumii în arte şi ştiinţe , dar în timpul secolului XIX şi începutul secolului XX, ţara a fost supusă tulburărilor civile, foametei mari, înfrângerilor militare, şi ocupaţiei străine. După al doilea război mondial, comuniştii lui Mao Zedong au stabilit un sistem socialist autocratic, care, asigurând în acelaşi timp suveranitatea Chinei, a impus controale stricte asupra vieţii de zi cu zi şi a costat viaţa a zeci de milioane de oameni. După 1978, succesorul lui Mao, Deng Xiaoping, şi alţi lideri s-au axat pe dezvoltarea economică orientată spre economia de piaţă şi până în anul 2000, producţia a crescut de patru ori. Pentru o mare parte a populaţiei, nivelul de trăi s-a îmbunătăţit considerabil.

Astăzi, China este ţară cu cea mai mare populaţie de pe glob (1.330.141.295 locuitori), fiind şi prima tară în ceea ce priveşte forţa de muncă, cu un efectiv de 813,5 milioane de persoane angajate. În ceea ce priveşte Produsul Intern Brut al Chinei, acesta este al treilea de pe glob situându-se la 8,818 miliarde dolari.

În ultimii 30 de ani, economia Chinei s-a schimbat de la un sistem centralizat, planificat, care a fost închis, în mare măsură, comerţului internaţional, spre o economie de piaţă, aşa numită „economie socialistă de piaţă", în care sectorul privat este într-o creştere rapidă şi deţine un rol foarte important în actuala economie mondială. Reformele au început la sfârşitul anilor 1970, cu eliminarea treptată a agriculturii colectivizate, dezcentralizarea fiscală, creşterea autonomiei instituţiilor de stat, s-au pus, de asemenea, bazele unui sistem bancar diversificat, a început dezvoltarea unor pieţe de valori şi deschiderea pentru comerţ exterior şi investiţii străine. Numai în anul 2008, investiţiile străine au atins suma record de 108 miliarde dolari.

Reprezentanţii guvernului de la Washington, dar şi oameni de afaceri de renume au acuzat de multiple ori conducerea chineză că ar încearca să manipuleze moneda naţională, yuanul, în sensul subevaluării vis-à-vis de dolarul american. Astfel s-ar obţine exporturile chineze către Statele Unite ale Americii în mod semnificativ mai ieftine, şi invers, exporturi ale SUA către China mult mai scumpe decât ar fi în cazul în care ratele de schimb ar fi fost determinate de forţele de cerere şi de ofertă ale pieţei. Mai mult, s-a afirmat că această politică a Chinei afectează sistemul global de import-export.

Se impune, aşadar, studiul modalităţilor prin care s-a ajuns la această performanţă, luând în considerare faptul că populaţia imensă a Chinei ar putea constitui un impediment adiţional pentru o bună desfăşurare a oricăror politici economice şi sociale.

Etalonul monetar al Republicii Populare Chineze

Moneda naţională a Chinei este renminbi (RMB), acesta este mijlocul legal de plată în China Continentală, dar nu şi în Hong Kong şi Macau, cele două provincii independente chineze. Un renminbi are ca unitate principală yuan-ul, acesta din urmă este împărţit în 10 jiao, iar un jiao este la rândul său format din 10 feni. Distincţia dintre renminbi (tradus „moneda poporului") şi yuan („obiect rotund") este doar de fond, nu şi de substanţă, asemănându-se cu diferenţa dintre lira sterlină (GBP) din Marea Britanie (Renminbi, în cazul Chinei) şi pound sau quid (termeni corespunzători yuanului) . Aşadar, deosebirea dintre cele două noţiuni monetare este numai colocviala.

Continuând seria comparaţiilor potrivit raţionamentul prezentat anterior, subdiviziunile yuanului, feni şi feni se pot asemăna cu shilling (înainte de 1971) şi cu pence (formă de plural al penny).

Yuanul a fost introdus, ca noţiune, în 1889, iar la nivel central, a fost adoptat ca monedă naţională în 1903. Suferind multe transformări în timp, valorile prezente ale monedei chineze sunt de 1, 2 şi 5 fen, 1 şi 5 jiao, 1, 2, 5, 10, 20, 50 şi 100 yuan. Ultima revizuire monetară a avut loc în 1996.

Bancnotele mai mari de 1 yuan au diverse simboluri chinezeşti pe revers, iar monezile poartă emblema Republicii Populare Chineze. Imaginile imprimate pe bancnotele chinezeşti oferă un adevărat itinerariu prin prin imaginile care sunt imprimate pe bancnote. Acestea descriu şase destinaţii turistice, considerate de autorităţi ca fiind reprezentative pentru cultura chinezească, astfel: imaginea imprimată pe bacnota de 5 yuani suprinde un peisaj din Muntele Tăi, provincia Shandong la apus; pe bacnota de 10 yuani este reprezentat Defileul Qutang; cea de 20 yuani arată o privelişte minunată a râului Li, în provincia Guangxi; bacnotele de 50 şi 100 yuani deţin pe revers două clădiri impunătoare prin frumuseţe şi măreţie arhitecturală - Palatul Potala, centrul administrativ şi spiritual al poporului Tibetan şi Marea Sală a Poporului aflată în latura de vest a pieţei Tiananmen din Beijing.

În ceea ce priveşte provinciile independente, guvernul din Hong Kong foloseşte Hong Kong Dollar (HKD), având ca subunitate centul, iar în Macau moneda naţională este pataca (MOP).

În Decembrie 2010, o unitate a yuanului se schimba (în valori aproximative) pe piaţa valutară pentru 0.15 USD, 0.11 EUR sau 0.09 GBP.

Se poate observa că odată cu trecerea timpului, moneda chinezească, yuanul, este tot mai prezentă în viaţa cotidiană, tot mai mult invocată datorită conflictului actual dintre marile state ale lumii cu cel chinez. În momentul de faţă, China a ajuns într-o poziţie de lider la nivel mondial când ar putea să iniţieze un proiect de cooperare internaţională cu partenerii săi comerciali, care „încetinesc" ascensiunea economică. Yuanul poate fi considerat o armă perfectă a Chinei care o ajută să câştige foarte mult din exporturi. Dar, o astfel de practică ar putea provoca o nouă criză economică la nivel mondial dacă ar fi imitată şi de alte state ale lumii.

China, impactul unei superputeri

Politica externă a Chinei se poate traduce, la un nivel simplist, prin studiul unui situaţii prelevate din realitatea cotidiană. Se vor considera, aşadar, un depozit en-gross şi unul dintre furnizorii acestuia, care aduce legume în fiecare zi. Exista şi alţi furnizori de legume pe piaţă, însă acesta este preferabil deoarece oferă cele mai mici preţuri şi dispune, totodată, de cantităţi foarte mari de produse. Bineînţeles, această politică a ofertantului îi determină şi pe ceilalţi întreprinzători